Bombay

“O experienta care trebuie traita”, imi spunea o colega cind am venit in India. “Daca vrei sa vezi aia, mergi acolo, daca vrei sa vezi ailalta, mergi acolo, and if you want to see a mess, go to Bombay”, zicea un alt coleg, tot cind am venit in India. Amindoi aveau dreptate, colegul mai mult decit colega:)
Ca sa incep cu partea culturala, pe o insula la care am ajuns cu vaporul plecind din Bombay, se gasesc Elefanta Caves, pesteri sapate si sculptate in piatra (in India de Vest, sint mai multe locouri unde poti vedea asa ceva). Ce au unic grotele de aici este o reprezentare a zeului Shiva ca avind 3 capete, pentru cele 3 laturi ale sale: protectoare, destructiva si creatoare. Cum poza nu e prea clara, va spun eu ca latura protectoare e cea frontala, creatoare este cea din dreapta, respective capul de femeie, iar in stinga si putin vizibil este capul destructiv. Sculptura asta este impresionanta, de la distanta si de aproape, daca incepi sa in invirti in jurul ei, sa te uiti la ce are diferit fiecare cap.
Venind de pe insula inapoi in oras, te intimpina Gateway of India, o poarta mare in stilul arcurilor de triumf europene, construita ptr venirea unei regine a Angliei in India. Am ales ptr Poarta Indiei o poza de aproape, ca sa creez atmosfera ptr cit de aglomerat este orasul asta:)

Orasul are temple mari si frumoase (care il fiecare zi sint decorate cu flori prospete, portocalii, insirate pe ata), plaje (unde oamenii intra imbracati in apa, copiii joaca crichet sau, in ziua cind am fost eu si era sarbatoare, toata lumea ridica zmeie), o industrie cinematografica care lanseaza saptaminal citeva filme (aici am vazut primul si pina acum singurul film indian, unde, dupa parerea mea, se cinta si danseaza insufficient!!) si 13 mil de oameni, adica mai mult de jumatate din Romania, concentrata intr-un singur oras.
Iar cel mai aglomerat loc din oras, din cite am vazut eu in 2 zile, este moscheea Haji Ali. Cladirea e frumoasa, mare si alba, si ptr a ajunge acolo mergi pe o alee care are in stinga si in dreapta oceanul. La flux, apa acopera aleea si moscheea devine insula. La asa o amplasare, ma asteptam ca pe aleea aia ”zeii sa mearga la brat cu poetii”, cum cinta Doru Stanculescu. In realitate, in orasul ala sint milioane de musulmani, iar duminica nu muncesc si ca atare pot merge sa se roage. Iar drumul, pe ambele parti, e plin de cercetori, care de asemenea se roaga in cor. Prietenul care mi-a aratat orasul (un indian, coleg de servicu pina acum 2 luni) imi spunea ca oamenii vin aici duminica si dau bani si mincare cersetorilor ptr a se spala de pacatele adunate in timpul saptaminii. Sanse mari sa te curati de pacate ai daca dai mincare la 100 de cercetori, iar cum si hindusii sint si ei plin pe pacate, vin si ei duminica si sporesc aglomeratia in zona. Suvoiul e asa de mare, ca daca ai lesina din cauza caldurii, probabil tot inauntru in moschee ai ajunge, inpins de ceilalti. Oricum, e bine sa mergi mai pe mijlocul aleei, ptr ca altfel risti sa te lovesti in miinile si picioarele bolnave ale cercetorilor, pe care ei si le agita cu o verva de neexplicat ptr viata de o duc si ptr caldura care e acolo. E prima moschee din cite am vazut eu unde femeile au voie sa intre, insa pe o intrare separata, iar inauntru lumea aproape ca se bate sa ajunga in fata, ptr ca un preot sa le dea in cap cu o pana de paun. Mai mult n-am putut sa vad, din cauza aglomeratiei.
La poarta moscheei, e un loc faimos ptr mincarea non-vegetariana de o vinde, si zic loc ptr ca asta este, o taraba pe marginea aleei, unde se frige carne. Printre oamenii care trec, cersetori, praf si gunoaiele care ramin dupa ce apa se retrage la reflux. Prietenul indian asteptase toata ziua momentul asta, a trebuit sa il dezamagesc a 2-a oara (prima oara refuzasem o pasta alba comestibila, care se oferea ptr binecuvintare in templul alb cu flori portocalii. Iar vorbele pe care mi le-a adresat in poarta moscheei, emblematice de altfel ptr calatoria asta, sint: “De cite ori sa-ti spun, doamna, ca mincarea care se ofera in asemenea locuri vine direct de la zei, si nu ai de ce sa pui la indoiala igiena cu care e preparata”:)))))
Cum urmeaza sa se insoare, ii urez sa isi hraneasca nevasta si copiii cu mincare care vine din locuri mai putin sacre decit astea pe care mi le-a aratat.
Cam asta a fost Bombayul. Mai trebuie sa merg acolo o data, e un loc bun pentru cumparat lucruri care nu sint in Romania mi s-a spus, dar inca nu sint pregatita pentru asta:)
Venind inapoi in Pune, le spuneam colegilor mei indieni ca eu m-am nascut intr-un sat, si ca imi place viata linistita, dar nu ma pot intoarce in satul meu pentru ca nu as avea ce munci acolo.
Si ei au intrebat: “cit de mare e satul tau?”
Eu: “4-5 mii de oameni”
Ei: “Nu o sa gasesti un asemenea loc in India”

Gatii de Vest, in partea asta a Indiei

Dupa cum vedeti, e o schimbare mare de culoare fata de muntii nostri. Gatii de Vest nu sint acoperiti de iarba decit putin, iar iarba este galbena, cum aici nu a mai plouat de citeva luni. Nu sint prea inalti, sint abrupti si de multe ori acoperiti de stinca, mie mi s-au parut destul de greu de urcat cu piciorul. Cum nu e multa vegetatie, in aer este tot timpul praf, iar de sus vezi totul estompat, ca prin ceata. Vulturi sint multi, asta nu prea am inteles, cum la noi, unde muntii sint mai inalti, virfurile mai necirculate, si in plus ar avea si ce sa manince, nu am vazut niciodata un vultur.
In partea asta unde am fost eu, muntii sint destul de bine acoperiti de sosele iar toate punctele de belvedere sint accesibile cu masina (in dulcele stil indian – aici ca sa urce un etaj toata lumea ia liftul). Si atunci doar mergi cu masina de la un punct la altul, te dai jos din masina si te uiti (eu am fost cu motocicleta, ceea ce a adaugat putin dramatism calatoriei)
Pe un platou unde am urcat am gasit un lac, unde oamenii isi chemau\ trageau\ impingeau caii sa ii spele, asa cum bunicul meu isi spala calul in Dunare, pe vremea cind era mai in putere.
Am mers apoi la o cetate (peisajul s-a schimbat, au aparut paduri si maimute), cetate care, spre deosebire de cele de la noi, construite sa apere drumurile de cotropitori, a fost ridicata probabil in cel mai sigur loc din zona, ptr ca nimeni sa nu ii deranjeze vreodata.
Ma gindesc ca asta e explicatia ptr ca asa s-a intimplat la un moment dat si cu capitala tarii: din cauza ca Delhi era tot timpul atacat de moguli, cineva a mutat capitala tarii la Aurangadab (un oras relativ aproape de Bombay). Au trait acolo linistiti vreo 10-15 ani, insa si-au dat seama ca au lasat nordul intru totul la dispozitia mogulilor, si au trebuit sa se intoarca in Delhi.
Cetatea e pastrata in consecinta destul de bine, si integrata in viata de zi cu zi – dupa atita drum prin salbaticie sus de tot am gasit case, familii cu copii, unde oamenii coboara in vale ptr apa (iar apa este cel mai aproape de ei, dintr toate lucrurile de care au nevoie). Asta mi s-a parut total contrar dulcelui stil indian, dar banuiesc ca mai am de aflat multe deste tara asta.
Peisajul vazut de pe ziduri in jos este foarte frumos, multe din constructiile lor mari si izolate care au supravietuit timpului sint ridicate in locuri foarte frumoase, ptr ca oamenii se retrageau aici ptr meditatie, asta mi-a explicat un indian cind am fost la un templu sapat in stinca si inconjurat de chilii mici ptr locuit, pe linga Aurangabad.
Probabil ca asa e, a 2-a zi de dimineata pornind pe la 6 inapoi catre oras am intilnit pe drum, asezati pe bordura soselei si cu fata catre vale, oameni care meditau si care ptr asta urcasera, pe intuneric, toata valea.

Anul Nou

In Kerala nu se vinde alcool la vedere, din cauza taxelor, asa incit berea se serveste la ceainic si se factureaza ca "bautura speciala". In aceeasi linie, in noaptea de anul nou, restaurantele se inchideau la 11 (mai putin alea care cereau o suma importanta ptr faptul ca iti dadeau mincare si ramineau deschise pina dimineata). Pe plaja se da cu artificii si toti localnicii te intreaba cum te cheama si de unde esti intr-un mod care pina la urma devine usor agreasiv. Asa ca pina la urma am intilnit un grup multinational si ne-am refugiat la ei in curte, unde am stat pina dimineata (transnochando, cum se zice in limba a 2 dintre ei, adica traversind noaptea:)).
Despre ei nu o sa scriu mult, erau oameni care toata viata lor au calatorit, si am inca mintea neclara cu privire la viata traita asa. Iar ciocnirea dintre, intr-o parte, omul care munceste si spera ca isi poate trai viata fara rate, desi in scurt timp se va inhama in rate, si, in cealalta parte, omul care nu are nici o grija decit sa vada locuri noi (unul dintre ei povestea despre cimpurile cu floarea-soarelui inflorita, de la noi de la Babadag) este grea:)) Panait Istrati scria despre oamenii care plecau in lume, si intotdeauna vedeam ca banii, ptr viata traita de azi pe miiine, sint usor de strins. De data asta, in Kerala, nu mai erau personaje de roman de acum 60 de ani, erau oameni reali, de virsta mea, mai tineri si mai batrini, care au ales sa traiasca asa, si erau peste tot in jurul nostru. O sa pun deci doar o poza cu 3 dintre ei si atit:)



In noaptea aia am crezut a indienii din sud nu sarbatoresc anul nou. Era gresit, il sarbatoresc, insa a 2-a zi, pe lumina, cu un carnaval cu costume cu paiete si camioane decorate si populate cu specific (cam ce am vazut la televizor despre Brazilia, doar ca oamenii sint imbracati). Am mai vazut asa o desfasurare de entuziasm, energie si talent o singura data numai, tot in India (la petrecerea de Craciun a firmei); acum a fost uimitor, ptr ca nu stiam ca anul nou este marcat, undeva in lume, asa.