Casatoria

Ptr asta am un motto de la Marin Sorescu:

“Demult, femeia ii pupa barbatului mina
Si din Dumneata nu-l scotea.
Ii facea 2, 3, 4 copii
Da nu-ndraznea sa-i zica tu.
Ale mai mindre, care se ambitionau,
Nu-i ziceau nicicum.
De! Femeia, are si ea socotelile ei.”

Aici casatoria de cele mai multe ori se aranjeaza, de catre parinti, si este un calcul financiar care completeaza criteriul fix casta. Ca este bine sau este rau, nu stiu. Oamenii par sa supravietuiasca impactului primirii unui strain in casa, si dupa 2-3 saptamini de luna de miere se intorc la munca destul de veseli. Inteleg ca se intorc veseli, ptr ca indienii sint (toti) oameni buni, deschisi, calzi, prietenosi, sinceri. Asta trebuie sa ii ajute intr-o astfel de uniune. Ce nu inteleg este cum niste oameni asa de buni, deschisi, calzi, prietenosi, sinceri nu isi gasesc ei insisi pe cineva cu care sa se casatoreasca.
Pentru cei care isi gasesc ei insisi jumatatea, lucrurile sint mult mai simple decit la noi. In India, casatoria nu poate fi decit aranjata sau din dragoste. Dragostea nu are nuante. O luna sau doua pot fi destul ca sa te convingi ca asta e omul pe care il cauti, si atunci te casatoresti.
Pentru ceilalti, lucrurile se misca la fel de repede. O data ce familia sau tu impreuna cu familia hotarasti sa te insori, iti faci un “portofoliu”: iti pui acolo arboreal genealogic, ce fac toate neamurile in viata si citi bani are fiecare; hobbiuri care “se vind” , la fete, am auzit ca sint cintantul si dansatul. Incepi sa selectezi potentiali candidati, te intilnesti cu ei, ceea ce atunci cind lucrezi e obositor, ptr ca trebuie sa te duci in orasul parintesc, si de simbata dimineata pina duminica seara te intilnesti, pe rind, cu fiecare candidat selectat (si familia lui). Iti e frica sa nu alegi omul nepotrivit, si la un moment dat parintii o sa spuna “gata, ai vazut destule fete, alege una din ele”.
Toate lucrurile astea au diverse grade, ptr ca India e o tara in schimbare. Unii isi gasesc singuri nevasta si familia e de acord sau nu e de accord, alti parintii isi lasa copiii sa aleaga singuri cind vror, altii intervin cind considera ca a venit vremea, si daca fiul nu si-a gasit singur nevasta pina atunci il ajuta ei, altii nu isi vad nevasta decit dupa ce a fost aleasa. Si mai sint tinerii din orasele mari, care fac ce vror.

De asta poate ca ati mai auzit. Cu siguranta ca n-ati auzit ca in unele zone ale tarii iti platesti barbatul ca sa se insoare cu tine. Asta e comic. Oamenii vorbesc cu lejeritate despre asta. Am aflat recordul de bani care va fi primit de un coleg de munca de aici, si cineva m-a dus la el la masa (in pauza de masa), zicindu-i sa imi confirme ca asa se face si ca aia e suma pe care o s-o primeasca. In principiu dovedesti ca posezi bani, iar familia sotului aplica un procent la suma de o posezi, si incaseaza procentul. Alt coleg imi spunea ca daca o sa-i placa foarte mult nevasta, o sa ii faca reducere la procent:))) Daca ai o meserie buna, poti sa ceri mai mult (independent de meseria fetei, bineinteles). Daca promovezi si ajungi consultant, iar poti sa ceri mai mult. Si asa mai departe.

Mai este inca ceva ce trebuie sa demostrezi ca pozezi ca sa reusesti sa te mariti, si anume aurul. Si ptr asta am poze, cu Anna maritindu-se acoperita in aur. Cred ca daca as purta atit de mult mi-ar trebui baston. Voalul de mireasa (am si cu el poza, ca am zis sa il am ca model:)) ) era brodat cu boabe mici de aur. E o tara in dezvoltate si are mult gunoaie, dar femeile umbla acoperite in aur, pe strazile cele mai aglomerate si in autobuzele cele mai aglomerate, fara greamuri si unde oamenii iti respira in ceafa, in fata si din ambele parti laterale. Probabil daca in Romania as umbla asa decorata, n-as apuca sa ajung nejefuita nici de la lift la masina din fata blocului. Cit am stat in Kerala, o doamna m-a sfatuit la ce sa fiu atenta daca vreau sa imi cumpar diamante:)) In caz ca acum va ginditi (fetele) sa imi spuneti sa va iau bijuterii de aici, sa nu imi spuneti:))) E la fel de scump ca in Romania (ptr diamante nu pot sa compar, ca nu stiu pretul romanesc) , dar e o chestiune de imagine si prestigiu, mai raspindita chiar decit deodorantul in Romania:))

Vorbeam cu aceeasi doamna in Kerala (educata, de varsta mea cred, cu un copil de 5 ani, si care a hotarit sa isi lase slujba ptr ca vrea sa isi creasca copilul) despre familie si viata la noi si la ei. Despre ghinionul de a fi frumoasa - care iti taie accesul la educatie, te mariti direct. Asta explica nelinistile celor 2 romani cu care am mers in calatoria asta: De ce fetele alea frumoase, de 12-13 ani, de le vedeam pe drum, nu se face nici una programatoare?:)) Despre cit de greu e sa divortezi in India, intreaga comunitate si intregul univers ti se pun impotriva, mai ales sa ai si copii. Poate doar in cazuri extreme, si anume infidelitate, familia te sustine. Si asa am ajuns la ceea ce la noi e normal, insa ii scandalizeaza pe ei. Vorba “sa ma insele, dar sa nu stiu” nu s-a auzit in India. Si ii face pe oamenii asezati la masa sa le cada lingura in farfurie si sa se holbeze la mine.
De ce e asa? Tu asa crezi? Atunci ceilati de ce cred asta?
Dar macar femeia poate sa faca asta? Cind am raspuns si la intrebarea asta, deja ii era mila de femeile din vest (ca si noi sintem tot vest ptr ei)
Deasemenea nu stia ca oamenii care traiesc impreuna citiva ani uneori nu se casatoresc. Si m-a intrebat cum de femeia la noi face atit de multa traba, acasa si plecata de acasa, si de ce incepe sa faca inainte sa se marite. Si asa mi-am adus aminte de Marin Sorescu:))