Aproape concluzie

Aici este altfel
decit afara,
pasarile ne au pe noi in gind
cind zboara.

(Marin Sorescu)

Bombay

“O experienta care trebuie traita”, imi spunea o colega cind am venit in India. “Daca vrei sa vezi aia, mergi acolo, daca vrei sa vezi ailalta, mergi acolo, and if you want to see a mess, go to Bombay”, zicea un alt coleg, tot cind am venit in India. Amindoi aveau dreptate, colegul mai mult decit colega:)
Ca sa incep cu partea culturala, pe o insula la care am ajuns cu vaporul plecind din Bombay, se gasesc Elefanta Caves, pesteri sapate si sculptate in piatra (in India de Vest, sint mai multe locouri unde poti vedea asa ceva). Ce au unic grotele de aici este o reprezentare a zeului Shiva ca avind 3 capete, pentru cele 3 laturi ale sale: protectoare, destructiva si creatoare. Cum poza nu e prea clara, va spun eu ca latura protectoare e cea frontala, creatoare este cea din dreapta, respective capul de femeie, iar in stinga si putin vizibil este capul destructiv. Sculptura asta este impresionanta, de la distanta si de aproape, daca incepi sa in invirti in jurul ei, sa te uiti la ce are diferit fiecare cap.
Venind de pe insula inapoi in oras, te intimpina Gateway of India, o poarta mare in stilul arcurilor de triumf europene, construita ptr venirea unei regine a Angliei in India. Am ales ptr Poarta Indiei o poza de aproape, ca sa creez atmosfera ptr cit de aglomerat este orasul asta:)

Orasul are temple mari si frumoase (care il fiecare zi sint decorate cu flori prospete, portocalii, insirate pe ata), plaje (unde oamenii intra imbracati in apa, copiii joaca crichet sau, in ziua cind am fost eu si era sarbatoare, toata lumea ridica zmeie), o industrie cinematografica care lanseaza saptaminal citeva filme (aici am vazut primul si pina acum singurul film indian, unde, dupa parerea mea, se cinta si danseaza insufficient!!) si 13 mil de oameni, adica mai mult de jumatate din Romania, concentrata intr-un singur oras.
Iar cel mai aglomerat loc din oras, din cite am vazut eu in 2 zile, este moscheea Haji Ali. Cladirea e frumoasa, mare si alba, si ptr a ajunge acolo mergi pe o alee care are in stinga si in dreapta oceanul. La flux, apa acopera aleea si moscheea devine insula. La asa o amplasare, ma asteptam ca pe aleea aia ”zeii sa mearga la brat cu poetii”, cum cinta Doru Stanculescu. In realitate, in orasul ala sint milioane de musulmani, iar duminica nu muncesc si ca atare pot merge sa se roage. Iar drumul, pe ambele parti, e plin de cercetori, care de asemenea se roaga in cor. Prietenul care mi-a aratat orasul (un indian, coleg de servicu pina acum 2 luni) imi spunea ca oamenii vin aici duminica si dau bani si mincare cersetorilor ptr a se spala de pacatele adunate in timpul saptaminii. Sanse mari sa te curati de pacate ai daca dai mincare la 100 de cercetori, iar cum si hindusii sint si ei plin pe pacate, vin si ei duminica si sporesc aglomeratia in zona. Suvoiul e asa de mare, ca daca ai lesina din cauza caldurii, probabil tot inauntru in moschee ai ajunge, inpins de ceilalti. Oricum, e bine sa mergi mai pe mijlocul aleei, ptr ca altfel risti sa te lovesti in miinile si picioarele bolnave ale cercetorilor, pe care ei si le agita cu o verva de neexplicat ptr viata de o duc si ptr caldura care e acolo. E prima moschee din cite am vazut eu unde femeile au voie sa intre, insa pe o intrare separata, iar inauntru lumea aproape ca se bate sa ajunga in fata, ptr ca un preot sa le dea in cap cu o pana de paun. Mai mult n-am putut sa vad, din cauza aglomeratiei.
La poarta moscheei, e un loc faimos ptr mincarea non-vegetariana de o vinde, si zic loc ptr ca asta este, o taraba pe marginea aleei, unde se frige carne. Printre oamenii care trec, cersetori, praf si gunoaiele care ramin dupa ce apa se retrage la reflux. Prietenul indian asteptase toata ziua momentul asta, a trebuit sa il dezamagesc a 2-a oara (prima oara refuzasem o pasta alba comestibila, care se oferea ptr binecuvintare in templul alb cu flori portocalii. Iar vorbele pe care mi le-a adresat in poarta moscheei, emblematice de altfel ptr calatoria asta, sint: “De cite ori sa-ti spun, doamna, ca mincarea care se ofera in asemenea locuri vine direct de la zei, si nu ai de ce sa pui la indoiala igiena cu care e preparata”:)))))
Cum urmeaza sa se insoare, ii urez sa isi hraneasca nevasta si copiii cu mincare care vine din locuri mai putin sacre decit astea pe care mi le-a aratat.
Cam asta a fost Bombayul. Mai trebuie sa merg acolo o data, e un loc bun pentru cumparat lucruri care nu sint in Romania mi s-a spus, dar inca nu sint pregatita pentru asta:)
Venind inapoi in Pune, le spuneam colegilor mei indieni ca eu m-am nascut intr-un sat, si ca imi place viata linistita, dar nu ma pot intoarce in satul meu pentru ca nu as avea ce munci acolo.
Si ei au intrebat: “cit de mare e satul tau?”
Eu: “4-5 mii de oameni”
Ei: “Nu o sa gasesti un asemenea loc in India”

Gatii de Vest, in partea asta a Indiei

Dupa cum vedeti, e o schimbare mare de culoare fata de muntii nostri. Gatii de Vest nu sint acoperiti de iarba decit putin, iar iarba este galbena, cum aici nu a mai plouat de citeva luni. Nu sint prea inalti, sint abrupti si de multe ori acoperiti de stinca, mie mi s-au parut destul de greu de urcat cu piciorul. Cum nu e multa vegetatie, in aer este tot timpul praf, iar de sus vezi totul estompat, ca prin ceata. Vulturi sint multi, asta nu prea am inteles, cum la noi, unde muntii sint mai inalti, virfurile mai necirculate, si in plus ar avea si ce sa manince, nu am vazut niciodata un vultur.
In partea asta unde am fost eu, muntii sint destul de bine acoperiti de sosele iar toate punctele de belvedere sint accesibile cu masina (in dulcele stil indian – aici ca sa urce un etaj toata lumea ia liftul). Si atunci doar mergi cu masina de la un punct la altul, te dai jos din masina si te uiti (eu am fost cu motocicleta, ceea ce a adaugat putin dramatism calatoriei)
Pe un platou unde am urcat am gasit un lac, unde oamenii isi chemau\ trageau\ impingeau caii sa ii spele, asa cum bunicul meu isi spala calul in Dunare, pe vremea cind era mai in putere.
Am mers apoi la o cetate (peisajul s-a schimbat, au aparut paduri si maimute), cetate care, spre deosebire de cele de la noi, construite sa apere drumurile de cotropitori, a fost ridicata probabil in cel mai sigur loc din zona, ptr ca nimeni sa nu ii deranjeze vreodata.
Ma gindesc ca asta e explicatia ptr ca asa s-a intimplat la un moment dat si cu capitala tarii: din cauza ca Delhi era tot timpul atacat de moguli, cineva a mutat capitala tarii la Aurangadab (un oras relativ aproape de Bombay). Au trait acolo linistiti vreo 10-15 ani, insa si-au dat seama ca au lasat nordul intru totul la dispozitia mogulilor, si au trebuit sa se intoarca in Delhi.
Cetatea e pastrata in consecinta destul de bine, si integrata in viata de zi cu zi – dupa atita drum prin salbaticie sus de tot am gasit case, familii cu copii, unde oamenii coboara in vale ptr apa (iar apa este cel mai aproape de ei, dintr toate lucrurile de care au nevoie). Asta mi s-a parut total contrar dulcelui stil indian, dar banuiesc ca mai am de aflat multe deste tara asta.
Peisajul vazut de pe ziduri in jos este foarte frumos, multe din constructiile lor mari si izolate care au supravietuit timpului sint ridicate in locuri foarte frumoase, ptr ca oamenii se retrageau aici ptr meditatie, asta mi-a explicat un indian cind am fost la un templu sapat in stinca si inconjurat de chilii mici ptr locuit, pe linga Aurangabad.
Probabil ca asa e, a 2-a zi de dimineata pornind pe la 6 inapoi catre oras am intilnit pe drum, asezati pe bordura soselei si cu fata catre vale, oameni care meditau si care ptr asta urcasera, pe intuneric, toata valea.

Anul Nou

In Kerala nu se vinde alcool la vedere, din cauza taxelor, asa incit berea se serveste la ceainic si se factureaza ca "bautura speciala". In aceeasi linie, in noaptea de anul nou, restaurantele se inchideau la 11 (mai putin alea care cereau o suma importanta ptr faptul ca iti dadeau mincare si ramineau deschise pina dimineata). Pe plaja se da cu artificii si toti localnicii te intreaba cum te cheama si de unde esti intr-un mod care pina la urma devine usor agreasiv. Asa ca pina la urma am intilnit un grup multinational si ne-am refugiat la ei in curte, unde am stat pina dimineata (transnochando, cum se zice in limba a 2 dintre ei, adica traversind noaptea:)).
Despre ei nu o sa scriu mult, erau oameni care toata viata lor au calatorit, si am inca mintea neclara cu privire la viata traita asa. Iar ciocnirea dintre, intr-o parte, omul care munceste si spera ca isi poate trai viata fara rate, desi in scurt timp se va inhama in rate, si, in cealalta parte, omul care nu are nici o grija decit sa vada locuri noi (unul dintre ei povestea despre cimpurile cu floarea-soarelui inflorita, de la noi de la Babadag) este grea:)) Panait Istrati scria despre oamenii care plecau in lume, si intotdeauna vedeam ca banii, ptr viata traita de azi pe miiine, sint usor de strins. De data asta, in Kerala, nu mai erau personaje de roman de acum 60 de ani, erau oameni reali, de virsta mea, mai tineri si mai batrini, care au ales sa traiasca asa, si erau peste tot in jurul nostru. O sa pun deci doar o poza cu 3 dintre ei si atit:)



In noaptea aia am crezut a indienii din sud nu sarbatoresc anul nou. Era gresit, il sarbatoresc, insa a 2-a zi, pe lumina, cu un carnaval cu costume cu paiete si camioane decorate si populate cu specific (cam ce am vazut la televizor despre Brazilia, doar ca oamenii sint imbracati). Am mai vazut asa o desfasurare de entuziasm, energie si talent o singura data numai, tot in India (la petrecerea de Craciun a firmei); acum a fost uimitor, ptr ca nu stiam ca anul nou este marcat, undeva in lume, asa.

Drumuri si jungla prin Kerala

Despre asta nu am mare lucru de spus. O sa pun numai niste poze despre partea Indiei curata:

• jungla: un hotel din jungla, unde poti sa dormi noaptea si sa auzi pasarile si animalele, oamenii care traiesc la marginea padurii, ghidul nostru ptr padure, care are 20 de ani si stringe bani ptr ca fata cu care vrea sa se insoare (14 ani) sa nu trebuiasca niciodata sa munceasca (ii placea sa cinte, si ne-a cintat ceva in hindi si inca ceva in limba locala)
• plantatiile de ceai, si copii din satele unde se cultiva ceaiul

(Pozele cu mine sint nu ptr ca vorbesc despre partea curata a Indiei:))), ci ptr ca unii vreti sa fiti siguri ca eu scriu, si altii vreti sa vedeti fete cunoscute pe fundalurile astea )

• 
  
  
  
  
  

Casatoria

Ptr asta am un motto de la Marin Sorescu:

“Demult, femeia ii pupa barbatului mina
Si din Dumneata nu-l scotea.
Ii facea 2, 3, 4 copii
Da nu-ndraznea sa-i zica tu.
Ale mai mindre, care se ambitionau,
Nu-i ziceau nicicum.
De! Femeia, are si ea socotelile ei.”

Aici casatoria de cele mai multe ori se aranjeaza, de catre parinti, si este un calcul financiar care completeaza criteriul fix casta. Ca este bine sau este rau, nu stiu. Oamenii par sa supravietuiasca impactului primirii unui strain in casa, si dupa 2-3 saptamini de luna de miere se intorc la munca destul de veseli. Inteleg ca se intorc veseli, ptr ca indienii sint (toti) oameni buni, deschisi, calzi, prietenosi, sinceri. Asta trebuie sa ii ajute intr-o astfel de uniune. Ce nu inteleg este cum niste oameni asa de buni, deschisi, calzi, prietenosi, sinceri nu isi gasesc ei insisi pe cineva cu care sa se casatoreasca.
Pentru cei care isi gasesc ei insisi jumatatea, lucrurile sint mult mai simple decit la noi. In India, casatoria nu poate fi decit aranjata sau din dragoste. Dragostea nu are nuante. O luna sau doua pot fi destul ca sa te convingi ca asta e omul pe care il cauti, si atunci te casatoresti.
Pentru ceilalti, lucrurile se misca la fel de repede. O data ce familia sau tu impreuna cu familia hotarasti sa te insori, iti faci un “portofoliu”: iti pui acolo arboreal genealogic, ce fac toate neamurile in viata si citi bani are fiecare; hobbiuri care “se vind” , la fete, am auzit ca sint cintantul si dansatul. Incepi sa selectezi potentiali candidati, te intilnesti cu ei, ceea ce atunci cind lucrezi e obositor, ptr ca trebuie sa te duci in orasul parintesc, si de simbata dimineata pina duminica seara te intilnesti, pe rind, cu fiecare candidat selectat (si familia lui). Iti e frica sa nu alegi omul nepotrivit, si la un moment dat parintii o sa spuna “gata, ai vazut destule fete, alege una din ele”.
Toate lucrurile astea au diverse grade, ptr ca India e o tara in schimbare. Unii isi gasesc singuri nevasta si familia e de acord sau nu e de accord, alti parintii isi lasa copiii sa aleaga singuri cind vror, altii intervin cind considera ca a venit vremea, si daca fiul nu si-a gasit singur nevasta pina atunci il ajuta ei, altii nu isi vad nevasta decit dupa ce a fost aleasa. Si mai sint tinerii din orasele mari, care fac ce vror.

De asta poate ca ati mai auzit. Cu siguranta ca n-ati auzit ca in unele zone ale tarii iti platesti barbatul ca sa se insoare cu tine. Asta e comic. Oamenii vorbesc cu lejeritate despre asta. Am aflat recordul de bani care va fi primit de un coleg de munca de aici, si cineva m-a dus la el la masa (in pauza de masa), zicindu-i sa imi confirme ca asa se face si ca aia e suma pe care o s-o primeasca. In principiu dovedesti ca posezi bani, iar familia sotului aplica un procent la suma de o posezi, si incaseaza procentul. Alt coleg imi spunea ca daca o sa-i placa foarte mult nevasta, o sa ii faca reducere la procent:))) Daca ai o meserie buna, poti sa ceri mai mult (independent de meseria fetei, bineinteles). Daca promovezi si ajungi consultant, iar poti sa ceri mai mult. Si asa mai departe.

Mai este inca ceva ce trebuie sa demostrezi ca pozezi ca sa reusesti sa te mariti, si anume aurul. Si ptr asta am poze, cu Anna maritindu-se acoperita in aur. Cred ca daca as purta atit de mult mi-ar trebui baston. Voalul de mireasa (am si cu el poza, ca am zis sa il am ca model:)) ) era brodat cu boabe mici de aur. E o tara in dezvoltate si are mult gunoaie, dar femeile umbla acoperite in aur, pe strazile cele mai aglomerate si in autobuzele cele mai aglomerate, fara greamuri si unde oamenii iti respira in ceafa, in fata si din ambele parti laterale. Probabil daca in Romania as umbla asa decorata, n-as apuca sa ajung nejefuita nici de la lift la masina din fata blocului. Cit am stat in Kerala, o doamna m-a sfatuit la ce sa fiu atenta daca vreau sa imi cumpar diamante:)) In caz ca acum va ginditi (fetele) sa imi spuneti sa va iau bijuterii de aici, sa nu imi spuneti:))) E la fel de scump ca in Romania (ptr diamante nu pot sa compar, ca nu stiu pretul romanesc) , dar e o chestiune de imagine si prestigiu, mai raspindita chiar decit deodorantul in Romania:))

Vorbeam cu aceeasi doamna in Kerala (educata, de varsta mea cred, cu un copil de 5 ani, si care a hotarit sa isi lase slujba ptr ca vrea sa isi creasca copilul) despre familie si viata la noi si la ei. Despre ghinionul de a fi frumoasa - care iti taie accesul la educatie, te mariti direct. Asta explica nelinistile celor 2 romani cu care am mers in calatoria asta: De ce fetele alea frumoase, de 12-13 ani, de le vedeam pe drum, nu se face nici una programatoare?:)) Despre cit de greu e sa divortezi in India, intreaga comunitate si intregul univers ti se pun impotriva, mai ales sa ai si copii. Poate doar in cazuri extreme, si anume infidelitate, familia te sustine. Si asa am ajuns la ceea ce la noi e normal, insa ii scandalizeaza pe ei. Vorba “sa ma insele, dar sa nu stiu” nu s-a auzit in India. Si ii face pe oamenii asezati la masa sa le cada lingura in farfurie si sa se holbeze la mine.
De ce e asa? Tu asa crezi? Atunci ceilati de ce cred asta?
Dar macar femeia poate sa faca asta? Cind am raspuns si la intrebarea asta, deja ii era mila de femeile din vest (ca si noi sintem tot vest ptr ei)
Deasemenea nu stia ca oamenii care traiesc impreuna citiva ani uneori nu se casatoresc. Si m-a intrebat cum de femeia la noi face atit de multa traba, acasa si plecata de acasa, si de ce incepe sa faca inainte sa se marite. Si asa mi-am adus aminte de Marin Sorescu:))

Kathakali, teatrul traditional al Keralei

Tradus, inseamna arta de a spune povesti despre zei. Actorii folosesc ptr asta vopsea, cu care isi picteaza fata, expresivitatea fetei si anumite gesturi, care ptr cunoscatori inseamna ceva. S-a jucat si se mai joaca in temple , la ceremoniile hinduse, ptr ca fiecare poveste vorbeste de evenimente importante din religia lor, insa au dezvoltat si o varianta rafinata, in care in principal expresiile fetei te ajuta sa intelegi ce se intimpla.
Ptr a fi actor de Katakali, e nevoie de 6 ani de studiu, in care inveti cum sa te pictezi, cum sa dansezi, cum sa iti folosesti mimica.
In demonstratiile de dinaintea piesei, iti arata cum se obtine fiecare culoare pe care o folosesc (amestecind o piatra naturala cu lapte de cocos), ce culori foloseste fiecare tip de personaj (bun, rau, zeu, feminin- ca numai barbati joaca, si atunci tb sa amestece cumva culoarea ptr femei cu culoarea ptr bun\rau), cum poti sa spui “da” sau “nu” sau “vino” sau “pleaca” cu alta incarcatura, folosindu-ti fata si gesturile.
Desi cu totii au studiat 6 ani, unele piese (eu ma gindesc ca sint mai degraba oameni care au studiat ptr a juca in temple si atit) iti arata doar niste oameni vopsiti, care vin pe rind in fata si iti arata niste semen care ar tb sa insemne ceva (de exemplu 2 degete lipite, ridicate in sus). Bineinteles ca n-ai ce sa intelegi. Se intimpla ca muzicantii si vorbeasca intre ei in timpul spectacolului, sau sa mai aiba un prosop pe dupa git, cu care se sterg la subrat din cind in cind (ca e cald).
Atunci cind trupa este foarte buna insa (asa cum era cea din Cochin), arta lor este impresionanta. Ca prima reactie, ti se pare ca culorile de pe fata lor strica tot. Daca ai insa noroc sa vezi o piesa cu mai multe personaje de acelasi fel, poti sa vezi ce expresie pune fiecare actor peste culoarea pe care o poarta si cit de puternica este acea expresie in a-ti arata ce se intimpla.
Cind am vazut prima piesa (ca in total am vazut 3, asa de mult mi-a placut), ma intrebam – si poate va intrebati si voi - daca actorii\regia trebuie sa urmeze orbeste povestea religioasa. In ultima piesa, am vazut ca nu. Povestea vorbea despre cum un demon isi trimite supusii sa ii omoare fiul in padure, ptr ca fiul se inchina unui zeu pe care il socotea mai puternic decit tatal sau. Iar un act al piesei ar fi trebuit sa arate cum supusii incearca, pe toate caile si cu toate armele, sa il omoare pe fiu, insa nu reusesc. Trupa foloseste aici un copil (mic si grasut, de vreo 10 ani), care intr-un act anterior joaca un rol “colectiv”, al copiilor ce urmeaza invataturile unui pustnic, insa se abat de la acestea, lasindu-se influentati de fiul demonului. In partea asta a piesei, copilul numai scrie si deseneaza. In actul urmator, copilul devine pesonajul colectiv “supusii demonului” si primeste sarcina de a-l omori pe fiul acestuiaa (un actor adult si impozant). Copilul apare aici cu dungi negre de razboinic pe fata, legat cu o banderola rosie (in stil Amerindian), si pus linga cel pe care va trebui sa il omoare, arata ca un copil care se joaca de-a indienii (amerindienii). Pieasa sare de aici la momentul in care fiul demonului se intoarce acasa, aratindu-i tatalui ca n-a putut fi omorit. Mi s-a parut o rezolvare frumoasa si surprinzatoare.

Sarbatori

Kerala e plina de temple, moschei si biserici, am vazut chiar si o sinagoga. Crestinismul a venit acolo in mai multe valuri, prima oara cu apostolul Toma acum 2000 de ani, apoi cu sirienii, apoi cu portughezii, si de fiecare data a evoluat catre altceva. Asa incit fiecare comunitate are practicile ei, bisericile ei si sarbatorile ei. Un sofer de risca ne spunea ca asta e locul unde oamenii nu s-au luptat niciodata din motive religioase.


Am ajuns in Cochin pe 26 decembrie, la exact un an de la Tsunami. Seara, intorcindu-ne de la plaja si trecind prin mai multe orase si sate, am gasit luminari la intrare in fiecare curte\casa si slujbe in toate bisericile si templele de pe drum. Intr-o piata mare plina de luminari, am intrebat pe cineva ce se intimpla, ptr ca nu intelegeam cum se poate ca toate religiile sa arbatoreasca in aceeasi zi cite ceva atit de important cit sa participe toata lumea si sa lumineze toata insula. Uimitor, am aflat ca comemorau acelasi lucru. Oamenilor le e frica, au vazut si ei un val, dar mai mic, si spun ca au avut noroc, deoarece toata Kerala e strabatuta de canale, iar apa s-a scurs pe canale.

Pozele de aici sint de la un festival al unui templu, care tine 5 zile, si in care aceeasi procesiune e reluata de mai multe ori, ziua si noaptea. Daca planuiti sa veniti vreodata in Kerala, veniti in ianuarie, ptr ca au un alt festival, al celor 100 de elefanti, si o sa aveti ce vedea. (Un stapin de elefant imi spunea chiar ca el nu isi scoate elefantul - au si elefantii astia diverse grade de sacralitate - decit la festivalul din ianuarie:)) )